Poftiţi la metrou sau poate .... la mall!

În primii mei ani de călătorit cu trenul acela fascinant - metroul, mama mă ţinea strâns de mână şi îmi spunea să calc cu atenţie să nu cad în gaura de tip abis, ce îmi apărea în faţă (v-aţi prins că era vorba de distanţa de la vagon la peron!) şi să fiu atentă la scările rulante. Recunosc că, de fiecare dată, când mă întâlneam cu ele - scările, îngheţam de frică până la paralizie, iar odată era să fac şpagatul, uitând să aduc piciorul din spate în faţă. Insă bau-baul meu era atunci, nu metroul sau alt monstru ascuns în dulap, ci specia umană dezavantajată a societăţii, AUROLACU'. La apariţia sa înspăimântătoare, mă făceam mică lângă mama şi îmi doream să cobor mai repede din metrou. Ilar era că eram cam de aceeaşi vârstă eu şi aurolacu', iar eu nutream, în acelaşi timp, sentimente de milă, gândindu-mă că e un copil orfan, fără ciocolată şi cartofi prăjiţi cu pui la ceaun ca mine. Ei erau omniprezenţi în staţiile de metrou, erau un fenomen absolut obişnuit, iar noi, ceilalţi învăţaserăm să supravieţuim cu ei.
Timpul a trecut, eu am crescut şi am realizat că au dispărut tovarăşii mei de călătorie. Oarecum, să zicem că le simţeam lipsa, mirosul puternic înţepător şi pungile de aurolac. Coincidenţă sau nu, mi s-a îndeplinit dorinţa. Săptămâna trecută, în timp ce mă aflam la o staţie de metrou, cuminte, la coadă, să-mi cumpăr o cartelă, o mireasmă binecunoscută mi-a trezit brusc amintiri ale copilăriei. Întorcându-mă, am rămas mută de uimire: se întorsese Aurolacu'. De această dată, "Reloaded", cu blugi şi converşi, cu geacă de blugi şi nelipsita pungă de aurolac, dar şi cu ceva în plus, Cartela de 2 călătorii, pentru că acum ei călătoresc în legalitate cu metroul. Cine ştie, mâine-poimâine, ducându-mă la Mall, la un film 3D, voi schimba impresii cu EL, iar el va emite remarci de invidie faţă de ultimul Vuitton la modă. Rămâne de văzut, dacă situaţia se schimbă... Până atunci, călătorie plăcută şi atenţie la scările rulante!