Intr-un post anterior, vorbeam de nevoia de a citi cărţi, mai ales despre lumea orientală. Am descoperit cu stupoare că memorialistica şi jurnalele nu mă mai plictisesc ca înainte, ci îmi captează atenţia şi mă fac să trăiesc momentele istoriei unui personaj, să mă contopesc cu el şi să călătoresc în lumea lui. Sună a clişeu, dar chiar au făcut asta şi, mai mult, mi-au schimbat percepţia faţă de statele şi popoarele considerate, la ora actuală, agresive.
Sunt debutantă în beletristica orientală sau dedicată Orientului Mijlociu, dar cum dau de o carte de acest gen, cum arunc cu banii, spre fericirea jumătăţii mele (care se plânge de pasiunea mea pentru "bluziţe!"). Aş putea să le acord o tonă de rânduri şi să le fac publicitate gratuită, dar părerea mea e să le descoperiţi singuri: Anticarul din Kabul, Memoriile lui Farah Pahlavi, văduva ultimului şah al Iranului, Poveste despre dragoste şi întuneric, Regina Noor.
Am descoperit, în ele, lumea cu tradiţii şi datini neauzite pe la noi, lumea arabilor şi musulmanilor obişnuiţi, lumea evreilor de la Ierusalim prin anii '20, cu bune şi rele, cu discriminare, ură şi sărăcie.
A venit primăvara şi am tot întâlnit cuvântul "Nowruz". Ştiam ceva de acest termen şi de semnificaţia sa din jurnalul lui Farah Pahlavi, iar acum l-am găsit şi la Amos Oz.
Nowruz este Anul nou persan, sărbătorit în 21 martie în fiecare an, vestitorul primăverii, al trezirii la viaţă, un obicei de pe vremea lui Darius. De la începutul lunii lui Marte, încep pregătirile de sărbătoare: se curăţă casa, se pune lintea la prins să crească înaltă şi bogată, oamenii îşi cumpără haine noi, curate, iar miercurea dinaintea sărbătorii se fac focuri şi se sare peste ele.
În ziua de Nowruz, pe masă, se aşază germeni de grâu sau linte pentru renaştere, o budincă asemănătoare colivei de pe la noi, fructul de lotus pentru dragoste, usturoi pentru vindecare, monede pentru bogăţie, oţet pentru răbdare şi vârstă înaintată, ouă pentru fertilitate, Coranul, oglinzi, lumânări şi multe altele.
Ce mă distrează e că uitându-mă la ei, la persani, regăsesc tot felul de datini şi obiceiuri de la noi: grâul de Sf.Andrei, ouăle de Paşti, aprinderea focului. Şi imi dau seama, că orientali, occidentali, nordici sau sudici, până la urmă ,toţi suntem oameni şi suntem la fel, doar barierele de limbă şi mentalitate ne fac să ne privim uneori, unii în ochii celorlalţi, ca duşmani. Păcat!
Peste o săptămână, o să fie Nowruz, aşa că le urez "NoRuz Piruz!".
Sunt debutantă în beletristica orientală sau dedicată Orientului Mijlociu, dar cum dau de o carte de acest gen, cum arunc cu banii, spre fericirea jumătăţii mele (care se plânge de pasiunea mea pentru "bluziţe!"). Aş putea să le acord o tonă de rânduri şi să le fac publicitate gratuită, dar părerea mea e să le descoperiţi singuri: Anticarul din Kabul, Memoriile lui Farah Pahlavi, văduva ultimului şah al Iranului, Poveste despre dragoste şi întuneric, Regina Noor.
Am descoperit, în ele, lumea cu tradiţii şi datini neauzite pe la noi, lumea arabilor şi musulmanilor obişnuiţi, lumea evreilor de la Ierusalim prin anii '20, cu bune şi rele, cu discriminare, ură şi sărăcie.
A venit primăvara şi am tot întâlnit cuvântul "Nowruz". Ştiam ceva de acest termen şi de semnificaţia sa din jurnalul lui Farah Pahlavi, iar acum l-am găsit şi la Amos Oz.
Nowruz este Anul nou persan, sărbătorit în 21 martie în fiecare an, vestitorul primăverii, al trezirii la viaţă, un obicei de pe vremea lui Darius. De la începutul lunii lui Marte, încep pregătirile de sărbătoare: se curăţă casa, se pune lintea la prins să crească înaltă şi bogată, oamenii îşi cumpără haine noi, curate, iar miercurea dinaintea sărbătorii se fac focuri şi se sare peste ele.
În ziua de Nowruz, pe masă, se aşază germeni de grâu sau linte pentru renaştere, o budincă asemănătoare colivei de pe la noi, fructul de lotus pentru dragoste, usturoi pentru vindecare, monede pentru bogăţie, oţet pentru răbdare şi vârstă înaintată, ouă pentru fertilitate, Coranul, oglinzi, lumânări şi multe altele.
Ce mă distrează e că uitându-mă la ei, la persani, regăsesc tot felul de datini şi obiceiuri de la noi: grâul de Sf.Andrei, ouăle de Paşti, aprinderea focului. Şi imi dau seama, că orientali, occidentali, nordici sau sudici, până la urmă ,toţi suntem oameni şi suntem la fel, doar barierele de limbă şi mentalitate ne fac să ne privim uneori, unii în ochii celorlalţi, ca duşmani. Păcat!
Peste o săptămână, o să fie Nowruz, aşa că le urez "NoRuz Piruz!".
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu