Am fost o fraieră....

Am învăţat de la tata să am încredere în oameni, să consider că toţi sunt buni şi că, din diferite motive, au ajuns rautăcioşi şi egoişti, iar eu Ioana D'Arc a zilelor noastre îi readuc la vechiul eu rătăcit. Poate că în unele cazuri am avut sorţi de izbândă, dar, de cele mai multe ori, am dat peste gustul amar al trădării. Am acordat prezumpţia de nevinovăţia la fitecine, i-am iertat şi i-am acceptat din nou în preajma mea. Si asta nu o dată, ci de mii de ori. Sunt naivă şi fraieră. Şi mai ales mă doare. Că sunt bună şi primesc rău câteodată. Nu am zis ca sunt perfectă, dar sunt un om normal, aşa mă consider.
Postul nu e pentru prietenii care m-au dezamăgit de-a lungul existenţei încă din copilărie, pentru că ei vin şi pleacă, apar şi dispar. Rândurile mele sunt pentru o persoană apropiată mie, foarte apropiată, sânge din sângele meu care, de curând, m-a dezamăgit total şi irevocabil. Mi-a oferit coşmarul unei vieţi pe care nu credeam vreodată a o întâlni. Mi-a făcut sufletul să plângă şi gândul să se revolte. M-a determinat să-l reneg. Credeam că nu o să-mi pese de el, dar îmi pasă şi mă doare, iar pe el ....îl lasă rece. EL.. FRATELE MEU. Mai mare ca mine, cu care am împărţit camera, jucăriile şi adolescenţa. Credeam că e cel care mă va proteja toată viaţa, dar, de fapt, acum am realizat că e un necunoscut. M-a dezamăgit şi doare. Am fost o fraieră. Sper să fii ferit de greutăţi, dar la cum ţi-ai aşternut, tare mă îndoiesc. Mă rog să îţi fie bine, mi-e milă de tine, dar în acelaşi timp te urăsc. Dumnezeu să aibă grijă de tine!