12 apr. 2009

Duminica floriilor mele


Astăzi, fiind atât de frumos afară, deşi un pic răcoare, am reuşit să îmi scot iubitul la plimbare, la prânz, la o oră la care el, de obicei, visa frumos la blonde sau la călătorii îndepărtate. Mai precis pe la orele două sau la doi cum spun ardelenii. Unde? La Muzeul Satului "Dimitrie Gusti". De ce? O dată pentru că era târg de florii şi doream o turtă dulce, a doua oară pentru că o prietenă susţinea, alături de colegii săi de cor, un concert de primăvară. S-a dovedit că până la urmă, iniţiativa mea nu a fost atât de rea pe cât părea.
Odată ajunşi în faţa intrării, am avut neplăcută surpriză să dăm de neamurile proaste care îşi parcaseră maşinile pe bulevard, apoi mare înghesuială şi o coadă la bilete de ni s-a oprit respiraţia. Eu un pic ofticată, deoarece vroiam să particip la concert - era pentru prima dată după vreo şase ani - el, enervat că l-am scos din casă. Dar, din fericire, coada se mişca rapid, fiindcă se împărţea, la un moment dat, în trei şi mai era şi un domn tare gălăgios, un fel de entertainer al cozii, care invita folosindu-şi toţi decibelii vocii la "marele târg de florii şi dacă se poate mai repede că se termină marfa şi ne pare rău nouă vizitatorilor". A.. ca să nu uit biletul era 6 ron pentru adulţi. In muzeu, populaţie ca la manifestaţie şi parcă şi nişte peruani prin dreapta, dar nu vreau să vorbesc prostii. Populaţie multă, de toate neamurile şi soiurile, oameni educaţi şi prost educaţi şi mulţi străini, italieni: i-o fi gonit cutremurul încoace sau cum? Băieţii, ronţăind tacticos la seminţe nelipsiţi. Piţipoancele la fel şi multe doamne în rochiţe cu bretele şi sandale. In ce lună suntem, mă scuzaţi? A... aprilie. Păi şi în iulie ce mai port. Asta e răutate! Românul, cu mic cu mare, ieşise la muzeu, pentru cumpărături, pentru că târgul e mai mult de natură comercială şi nu educaţională. Preţuri umflate, sarmale şi fasole dată la strachină de lut cu pâine din comerţ, feliată, vinuri, caşuri, straie româneşti, toate înghesuite pe aleile şi curţile din muzeul sătesc. Cu toate acestea, atmosfera impresiona, iar peisajul bogat coloristic cu copaci în floare, lalele, narcise, magnolii te trezea garantat la viaţă. Iniţiativă deşteaptă a responsabililor muzeului!
Una peste alta, ieşirea nu a fost rea, concertul grupului Sound, că despre el e vorba, a fost foarte frumos, şi am regretat că ne-am uitat aparatul foto pe acasă. Menţiunea prietenului meu, ar fi fost şi mai bine dacă le dădeau nişte microfoane! După cor, un băiat ce părea în pragul pubertăţii, a interpretat magnific la chitară clasică, făcându-l pe al meu să cadă într-un butoi cu melancolie. Plimbarea de duminică s-a încheiat apoteotic cu al meu iubit plecând grăbit spre casă cu gând hotărât de somn, iar eu şi cu prietena mea luând parcul Herăstrău pe toate părţile şi admirând natura în plin debut primăvăratic.
Drept încheiere, la mulţi ani tuturor florilor din lume şi Paşte fericit catolicilor!

4 comentarii:

  1. În cele din urmă, dacă dai coada de la intrare, mulţimea dezlănţuită şi dezbrăcată, a fost o duminică de primăvară reuşită. Mulţumesc în numele colegilor mei pentru laudele aduse şi vă mai invităm şi cu alte ocazii.

    RăspundețiȘtergere
  2. @ mara: aoleo, l-ai chinuit pe bietul om cu concerte si manifestari de masa, in loc sa-l lasi sa doarma!

    de blondele din vise nu zic nimic, ala e un subiect se-parat, care se discuta barbateste, cu halba bine stransa intre degete!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim de aprecieri!
    Cat despre "băiat-ul ce părea în pragul pubertăţii", se numeste Tudor Niculescu-Mizil si are 21 de ani. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. stiu cum il chema ca a fost prezentat. dar parea atat de mic ca nu te-ai fi gandit o secunda ca e un ditamai studentul. Cu placere!

    RăspundețiȘtergere