Spiriduşi

Nu ştiu dacă contrareplica domnului cu berile de aur mi-a dat ideea, dar brusc şi neaşteptat mi-am adus aminte de o tâmpenie de-a mea din copilărie, despre care eram înnebunită, aproape obsedată.

Descoperisem la o amică de joacă o carte despre spiriduşi. Copile fiind dădeam multor lucruri
o aură de magie şi mister, îmbogăţind cu tot felul de exagerări chestii simple de viaţă.

Cartea era, pentru vremea aceea, frumos editată, cu o copertă minunată, foarte colorată, asemănătoare cărţilor despre Egipt care se găsesc pe la librării acum. Atunci era o raritate şi dacă mi-aduc bine aminte era vorba despre o familie de spiriduşi, d'ăia mici şi îmbrăcaţi în haine verzi. Citind-o nu semăna cu o carte obişnuită de poveşti, ci semăna mai mult cu o carte istorică ce îţi sugera într-un final că ei există şi trăiesc printre noi. Am fost atât de şocată încât mi-am propus să îi caut pe afară, prin grădina blocului, chiar de a doua zi. Şi aşa am făcut timp de un an, ferm convinsă că ei nu trăiesc doar prin Irlanda, ci şi pe la noi, iar colac peste pupăză începusem să le vorbesc şi să le aduc gustări să nu moară de foame. Consider că am fost un copil destul de imaginativ, dacă până şi pe E.T. îl aşteptam să vină să mă ia la el să ne jucăm. Închei prin a posta mai jos o poveste irlandeză cu spiriduşi, găsită pe un site:

Batranica si spiridusul-poveste irlandeza

Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor.

Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!

"Ma-ntreb ce poate fi," a zis batranica.

S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiriduşi si zane mititele.

Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. "Te-am prins, Domnule Spiridus!" a strigat ea.

"Intr-adevar m-ai prins," a spus calm spiridusul. "Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea."

"Ooo, nu," a spus batranica. "Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur."

Spiridusul a ras. "Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata." Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.

Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, "Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti."Batrinica s-a uitat la pamintul tare. "Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata," a spus ea. "Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata."

"Buna idee," a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. "Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!" Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.

Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!"Ooo, nu!" a strigat batranica. "Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma-ntorc acasa fara oala mea cu aur."

Si asta a si facut.