O zi din viaţa urbei...

Soare, gălăgie, praf, ambuteiaje, soare, cald, lene maximă şi, păi să o luăm de dimineaţă. Te trezeşti, întrebându-te ce zi a săptămânii e, şi porneşti agale, în stil zig-zag, neştiind dacă să te duci la toaletă sau să dai drumul la filtru de cafea. În drumul şerpuit, cu momente de ciocnire cu peretele, te decizi că vezica nu mai poate să aştepte şi laşi cafeaua pe locul secund. Împrospătat în urma duşului de dimineaţă, care la unii este opţional, te scufunzi între nişte perne moi şi îţi savurezi cafeaua cu gândul la câte ore mai ai până ţi se termină programul şi te întorci grabnic în vastele tale apartamente, pentru a-ţi începe cu adevărat viaţa.
Echiparea rapidă, după posibilităţi masca machiajului, şi purcederea pe strada la o oră când alţii dorm bine mersi şi doar doamnele şi domnii cu câini mai apar ici colo, printre copaci. Mersul pe jos este un sport binevenit la ore matinale, dar în acelaşi timp un chin, pentru că te încearcă o lene de te doare. Metroul, aceeaşi imagine, din nou şi din nou, băieţii de pe şantiere mirosind a Hugo Floss şi a Armandi, alergând după un loc că de "ie obosiţi!" şi privind cu disperare după ziarul gratuit, nu-i spun numele că nu fac reclamă. Ţigara colegului de transport aprinsă imediat la ieşirea din vagon pentru a-i simţi aroma de la prima oră şi cuvintele melodioase începute cu p... terminate cu a, ă mea etc.
După-amiază călduroasă pentru mine, lume ameţită, roind haotic, biciclişti, adolescenţi, bunicuţi la plimbare, adepişti strângând crengi uscate, plantând flori sau măturând, unul tunzând iarba, alţi patru fumând şi privind lehamite în zare după nemurirea sufletului, un politician lătrând despre corupţie şi minciună, mulţi strânşi ciorchine, soare, gălăgie, praf, ambuteiaje, lene maximă, casa ta, acasă...Ce bine!!! Casă, dulce casă.