Graseiaţii şi sâsâiţii

Când eram foarte mică, aveam o imaginaţie de o durea capul pe mama (Nu că acum aş duce lipsă!). Aveam o fixaţie să îmi imaginez tot felul de lucruri, inclusiv la culcare. Pentru a adormi, născoceam un adevărat scenariu cu prinţi şi prinţese. Tata era mai mult plecat prin Turcia şi Iordania, iar eu eram convinsă că, de fapt, noi suntem o familie de turci şi transformam asta într-o laudă în faţa copiilor de la bloc. Ce să-i fac? De-ale copilăriei valuri. Dar o faza tare, de care mi-aduc aminte şi râd la gândul cam cât de cretină am fost, este cea legată de graseiaţi şi sâsâiţi. Am întâlnit la viaţa mea destui, am fost colegă cu ei şi am chiar membri ai familiei. Cel mai mult îmi plac graseiaţii, la maxim chiar. Îmi place la nebunie să îi aud vorbind, deşi ei nu sunt deloc încântaţi, comsiderându-l un defect. În copilăria mea tulburată, eram un fel de soră cu maimuţa şi încercam să imit orice şi pe oricine, pentru că mi se părea interesant. Aşa că mă străduiam şi făceam repetiţii în oglindă în speranţa că voi pronunţa aşa cum trebuie Rrr răţuşcă, Rămurică. Tentativele au fost neizbutite, iar eu m-am gândit să trec la sâsâiţi, având un văr în familie. Dar nici aici nu am reuşit, aşa că am lăsat-o baltă.

La ora actuală, prietenul meu mă mai ia în băşcălie, spunând că atunci când vreau să fiu preţioasă şi importantă, sâsâi cuvintele. Ce să spun!!!!

Merry Summer Christmas!

Sunt foarte obosită în această seară, aşa că prea multe aberaţii n-am să rostesc.
Titlul e ciudat, ştiu, dar mă chinui de foarte mult timp să vă spun ceva: Românii sunt o poezie şi cum am auzit odată la cineva "un fenomen". E aproape vară, fetele cu role, băieţii cu bicicletele, copiii în parc, mămicile cu cărucioare, ce mai "special time for special people". Dar în toată forfoteala asta estivală, nişte clopoţei cântă colinde de Crăciun, de genul Jingle bells. Fraţilor e mai, iar clopoţeii ce anunţă ora exactă la intrarea în Herăstrău, Arcul de Triumf, sunt într-un plin Crăciun, de am putea face din colţişorul ăla de parc Oraşul lui Moş Crăciun.
Poate se sesizează careva, Primăria, Vanghelie, cine?
Până atunci, noapte bună că o să visez brazi la noapte şi posibil friptura de Crăciun.

Spiriduşi

Nu ştiu dacă contrareplica domnului cu berile de aur mi-a dat ideea, dar brusc şi neaşteptat mi-am adus aminte de o tâmpenie de-a mea din copilărie, despre care eram înnebunită, aproape obsedată.

Descoperisem la o amică de joacă o carte despre spiriduşi. Copile fiind dădeam multor lucruri
o aură de magie şi mister, îmbogăţind cu tot felul de exagerări chestii simple de viaţă.

Cartea era, pentru vremea aceea, frumos editată, cu o copertă minunată, foarte colorată, asemănătoare cărţilor despre Egipt care se găsesc pe la librării acum. Atunci era o raritate şi dacă mi-aduc bine aminte era vorba despre o familie de spiriduşi, d'ăia mici şi îmbrăcaţi în haine verzi. Citind-o nu semăna cu o carte obişnuită de poveşti, ci semăna mai mult cu o carte istorică ce îţi sugera într-un final că ei există şi trăiesc printre noi. Am fost atât de şocată încât mi-am propus să îi caut pe afară, prin grădina blocului, chiar de a doua zi. Şi aşa am făcut timp de un an, ferm convinsă că ei nu trăiesc doar prin Irlanda, ci şi pe la noi, iar colac peste pupăză începusem să le vorbesc şi să le aduc gustări să nu moară de foame. Consider că am fost un copil destul de imaginativ, dacă până şi pe E.T. îl aşteptam să vină să mă ia la el să ne jucăm. Închei prin a posta mai jos o poveste irlandeză cu spiriduşi, găsită pe un site:

Batranica si spiridusul-poveste irlandeza

Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor.

Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!

"Ma-ntreb ce poate fi," a zis batranica.

S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiriduşi si zane mititele.

Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. "Te-am prins, Domnule Spiridus!" a strigat ea.

"Intr-adevar m-ai prins," a spus calm spiridusul. "Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea."

"Ooo, nu," a spus batranica. "Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur."

Spiridusul a ras. "Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata." Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.

Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, "Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti."Batrinica s-a uitat la pamintul tare. "Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata," a spus ea. "Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata."

"Buna idee," a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. "Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!" Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.

Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!"Ooo, nu!" a strigat batranica. "Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma-ntorc acasa fara oala mea cu aur."

Si asta a si facut.

Inimioare găsite

Preluare de pe site-ul Asociaţiei "Inima copiilor":

"Daca intalnesti o inimioara speciala, desenata pe trotuar, decupata intr-o poarta, zgariata pe-o banca, schitata pe un caiet sau pe unde stii tu, fa-i o fotografie si trimte-ne-o.Pune-o in blogul tau si da-ne de stire sau trimite-ne-o pe mail s-o includem in galeria noastra de “Inimioare gasite” - email inimioaregasite@inimacopiilor.ro
Vezi colectia “Inimioare gasite”
Vom “expune” pe site in fiecare zi cate o inimioara gasita pe care ti-o si imprumutam pentru site-ul sau blog-ul tau (in format 125×125).

Fiecare inimioara gasita face 2 Euro

PS: Speram sa ne trimiteti doar poze facute de voi - noi le vom publica pe toate, dar nu ne putem asuma raspunderea privind drepturile de proprietate asupra imaginilor." Mara: O menţiune, la farmacii, găsiţi inimioare roşii de cauciuc pentru campania Marie Curie. Cumpăraţi-le să ajutăm în continuare campania. Mulţumesc!

Vorbe

Viaţa este făcută din vorbe. Vorbele sunt peste tot, ne înconjoară şi ne cuprind. Vorbe grele, vorbe aspre, vorbe frumoase, măgulitoare, totul implică vorbe. La telefon, la televizor, la calculator... Vorbe care deprimă, bucură, şochează, întristează, ucid. Vorbe urmate de fapte sau nu. Vorbe goale de conţinut sau vorbe mari. Vorbe ce sugerează iubire sinceră sau ură. Vorbe care răsfrâng asupra noastră răutatea, invidia, frustrarea. Vorbe care descriu naivitatea, optimismul şi bunătatea. Vorbe, mii şi milioane de vorbe. Dar câte vorbe sunt spuse pentru a ajuta. Propun să aruncăm vorbe pentru a ajuta.
P.S. Pentru toţi cei care au într-adevăr nevoie de ceva pentru a trăi, să aruncăm cu vorbe.

Bucureştiul meu drag!

Pentru nostalgicii Bucureştiilor de altădată, am primit via email un anunţ destul de interesant: "Asociaţia Bucureştiul meu drag împreună cu Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la expoziţia foto 'Trecut-au anii..' expoziţie ce reuneşte fotografii cu Bucureştiul anilor '60-'89 cu fotografii făcute in zilele noastre. Expoziţia se va deschide la sfârşitul lunii mai."

Mânăstirea Dumbrava, judeţul Alba

Din seria "Ce ţară minunată avem!", am descoperit din nou un loc despre care regăţenii nu prea cred că au cunoştiinţă. Nu e vreun sit arheologic al arcaşilor nu ştiu care, nu e o cetate, ci este o mânăstire undeva plasată pe un deal în judeţul Alba.
Mânăstirea "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvoratorul de mir" se află în satul Dumbrava, comuna Unirea, la drumul european E81 între Alba-Iulia şi Cluj-Napoca. "Mânăstirea fotbaliştilor", cum o numesc localnicii, deoarece fotbaliştii naţionalei au făcut importante donaţii pentru ridicarea lăcaşului sfânt, a fost fondată în 1997 de preotul paroh Crişan Teodor, actualmente arhimandritul Vasile, pe locul unde în anul 1703 a fost martirizat preotul Ioan, ars de viu într-o căpiţă de fân.
Mânăstirea de maici are formă de cetate, cu clopotniţa la intrare şi biserica în centru. Pictura a fost realizată de soţii Crişan în 2000 şi este în stil bizantin. În biserică se găseşte o icoană a Maicii Domnului, găsită sub tencuiala bisericii din satul Dumbrava. Curtea este plină de flori şi salcii, cu animale sălbatice şi domestice, din păcate unele în captivitate (o căprioară, un cerb tânăr, fazani, porumbei imperiali). Tind să cred că acei oameni de acolo nu doresc să le chinuie, ci să le trateze, posibil fiind găsite bolnave. Cu mulţi copii şi bătrâni, pentru că la această mânăstire funcţionează o casă de copii şi un azil de bătrâni. Din câte spunea stareţul Vasile , la ora actuală, mânăstirea număra în jur de 150 de suflete.
Slujbele religioase sunt simple, cu cor de măicuţe, cu bucuria de a împărtăşi din taina credinţei enoriaşilor şi cu smerenia şi înţelepciunea de care trebuie să dea dovadă reprezentanţii bisericii. De vă cununaţi sau botezaţi, preotul nu vă va cere niciodată bani, ci pur şi simplu veţi dori ca buni samariteni ce sunteţi să daţi din mica voastră avere să ajutaţi o mână de bătrâni, copii şi măicuţe. În cazul în care treceţi prin Alba, nu uitaţi undeva acolo, lângă un teren de fotbal improvizat cu două porţi fără plasă şi cu un grup de copii veseli alergând după minge, să vă opriţi şi să urcaţi dealul pentru a vedea "Dumbrava minunată"!