18 feb. 2011
Ne-am mutat
http://mama-lui-radu.blogspot.com/.
15 mai 2010
Oare ploaia l-o fi impiedicat pe Asimo sa alerge
Noroc ca mai iese omul prin oras si se mai intalneste cu prietenii ca asa afla de minunile tehnologiei, minuni care nu sunt recente, dar de ignorantul daca sta si casca gura pe la talk-show-urile vremii pierde ce e mai important. Ca o viitoare mamica am plecat in cautarea ultimelor piese importante ale trusoului de bebe si mi-am luat cu mine si o prietena ca fetele sunt cele mai bune si rabdatoare cand vine vorba de plimbarea prin magazine. La finalul sesiunii de aruncat cu banii in plina criza, am facut un popas de o ora la o limonada bio cu miere bio bineinteles si ne-am apucat de vorba. Amandoua fiind extrem de vorbarete am atins mai multe puncte de discutie. Printre ele: ASIMO. Ca sa nu ma fac de ras, nu am parut deloc mirata si subtil am cerut mai multe detalii. Cica azi pe linia de centura a Bucurestiului, pe la reprezentanta Honda a poposit Asimo. Nu un magar imagine a companiei ca vaca Milka, nici un domn botezat din lipsa de imaginatie a parintilor, ci un ditamai robotul umanoid de 50 de kg si 1,30 cm, care ar face parte dintr-un proiect de vreo 25 de ani. Prietena mea era nespus de entuziasmata de acest robot si astepta spectacolul cu sufletul la gura. Sper ca ploaia si vremea umeda sa nu-i fi dat batai de cap robotelului si sa se fin intepenit ca Omul de tinichea din Vrajitorul din Oz ca nu era Dorothy pe acolo sa-i unga incheieturile.
Pentru detalii suplimentare, sunati-l pe Asimo. Glumesc luati de cititi aici si aici.
28 apr. 2010
Mult a fost, putin a ramas
Ce face el? Se misca, e foarte zglobiu si cu fiecare zi isi limiteaza aria de actiune. E un bebel asa cam pe gustul meu, ba cuminte si somnoros, ba plin de energie. Noaptea doarme. Ce tare ar fi sa doarma si cand va fi separat de mine. Potrivit informatiilor de pe site-urile consacrate ar avea in jur de 1,800 kg si cam 40 de cm. Surpriza va fi la eco din mai.
Ce face tatal? Se teme. E o chestie noua si ii este teama, nu de ideea unui copil sau de schimbarea radicala a viitorului, ci de faptul ca e 'produsul' nostru. Si de nasterea in sine. Dar pana la urma cine trece prin ea: eu sau el? Poate se va transmite telepatic.
29 mar. 2010
"The Social Network"
Filmul, care va putea fi vizionat in cinematografe la sfarsitul acestui an - 15 octombrie 2010 in SUA, porneste de la anul 2004, anul infiintarii Facebook si ajunge pana in zilele noastre, acoperind totodata si povestea celor doi fondatori Mark Zuckerberg si Eduardo Savarin.
9 mar. 2010
La mucenicul mic sau mare

Pana una alta, in ultim icnet de iarna, sa trecem la macinici. Ca sunt de mai multe feluri: mici, mari, zemosi, mierosi, muntenesti, moldovenesti, dobrogeni. Cine se trage din diverse parti ale Romaniei, stie, dar eu copilul de asfalt, crescut la Salajan mai putin. Eu stiu doua tipuri. Alea facute de bunica in copilaria mea. Cei zemosi si cei moldovenesti. Dupa o cautare rudimentara, descopar ca mancam dobrogeni, adicatelea in zeama, de cand m-a facut mama. Iar la cei muntenesti, tot in zeama, diferenta e ca miezul de nuca se coace la cuptor.
Cu cat sapi mai mult, cu atat descoperi ca mucenicii se mai numesc si bradosi. Si mai sunt si regateni si manastiresti. Daca iei retele la mana, iti dai seama ca de fapt sunt doar doua feluri. Si ramai un pic descumpanit. Sa inteleg ca fiecare isi numeste macinicii dupa zona din care provine. Bun asa! Dar mai buni sunt aia moldovenesti. Pentru mine! Nu e obligatoriu sa placa la toti. Vorba veche "De gustibus Non Est Disputandum". Hai la revedere si la 44 de pahare!
27 feb. 2010
Va recomand.... Bucurestiul de odinioara

Cu ceva vreme in urma, nici nu imi mai amintesc momentul cu precizie, am cumparat o carte mica, subtire, simpla, dar eleganta, cu un titlu pe masura: "Captivantul Bucuresti Interbelic". Fiind o mare amatoare de povesti si intamplari inedite din trecut, am devorat-o de-a dreptul si m-am gandit sa v-o recomand si voua pentru ca include tot felul de informatii interesante si noi chiar si pentru parinti sau bunici. Vinovata de publicarea cartii se face editura particulara "Vremea", axata pe "divulgarea" unor documente inedite din istoria noastra. Cum este si cazul cartii mai sus pomenite, parte integranta dintr-o colectie de exceptie intitulata "Planeta Bucuresti". Descoperind-o recent am achizitionat doar doua carti, dar pe masura remuneratiilor lunare voi putea sa mi-o completez pentru ca, dupa parerea mea, merita toti banii.
Dar sa las vorbaria de-o parte si sa va instig la lectura. Cartea, scrisa de o distinsa doamna, profesor de chimie si fizica, dar totodata artist plastic si scriitoare, Graziella Doicescu, este impartita in 30 de capitole, concise, pline de informatii si date istorice originale. Porneste de la obiceiurile imobiliare ale vremii si trece in revista frizeriile, gogoseriile, cafenelele, cofetariile, carciumile si restaurantele, cabaretele, hotelurile, lasand la urma locurile de distractie, asta insemnand inclusiv teatrele si galeriile de arta. Frazele sunt scurte, pline de culoare descriptiva si menite sa-ti faca imaginatia sa umble brambura prin perioada anilor '20 si '40.
Aici am descoperit niste lucruri de care nu aveam habar si pot spune ca, in ciuda realitatii actuale a Bucurestiului, cartea este un promotor al iubirii fata de ceea ce a mai ramas frumos in el. O sa va spicuiesc cateva date din lucrare, lasand restul spre a va surprinde pe parcursul lecturarii:
- legat de mancare si venituri in anul 1938- un salariu mediu era de 6.000 lei, iar un kg de carne tocata costa 15 lei;
- frizerii erau un fel de felceri - aplicau ventuze scarificate cu care luau sange oamenilor;
- gogosile se faceau din aluat de cozonac - in actuala Piata Unirii exista pe atunci un stand numit "La Gogoasa Infuriata";
- ultimul bragagiu din Romania, un armean, Bairamovici, din Busteni, a trait din comertul cu braga si halvita pana in jurul anului 2000;
- cel mai vechi bar din Bucuresti era "Maxim", unde au debutat comicii anilor '30 Stroe si Vasilache;
- barul "Alcazar" sau "Zig-Zag" a avut-o invitata pe dansatoarea si cantareata de culoare Josephine Backer;
- iarna, lacul Cismigiu se transforma in patinoar, fiind si singurul din capitala;
- in parcul Carol existau turnul lui Vlad Tepes si o moschee, ulterior mutata vizavi de cimitirul Bellu;
- tot in Parcul Carol erau foarte multe hanuri si reconstituiri ale unor hanuri faimoase, de exemplu Hanul lui Manuc;
- bulevardului Elisabeta i se mai spunea si Hollywood;
- in anii '40, s-a infiintat teatrul "Ciulei", actualmente Nottara, proprietatea actorului si regizorului Liviu Ciulei.
Daca v-am convins, nu mai stati pe ganduri si treceti la treaba. Fascinantul Bucuresti interbelic va asteapta!
19 feb. 2010
Targ de martisor
Mai multe detalii aici.
11 feb. 2010
Pianistul lui 1900
Un vapor, un barbat, un pian.Un film vechi, cu un titlu ispititor “Legenda lui 1900”, ce te face sa te simti trist, dar si bucuros ca traiesti. Momente deosebite, desi inventate din viata unui barbat care nu a existat niciodata decat in mintea celui care a creat monologul “Il novecento” –
Mai multe nu adaug. Inchei in schimb cu un citat magnific din opera italiana, care constituie punctul culminant al filmului:
“Nu este ceea ce vad care ma opreste
Este ceea ce nu vad
Intelegi, frate? E ceea ce nu vad… am incercat, dar nu era, in tot acel oras mare erau de toate cu exceptia unui sfarsit. Ceea ce nu vedeai unde se sfarseste. Sfarsitul lumii. Acum gandeste-te: un pian. Clapele incep. Clapele se sfarsesc. Stii ca sunt 88, aici nimeni nu te poate pacali.Nu sunt infinite. Tu esti infinit, iar muzica pe care o faci cu acele clape este infinita. Ele sunt 88. Tu esti infinit. Asta imi place. Cu asta pot trai. Daca eu urc pe acea scara si in fata mea se afla o claviatura formata din milioane de taste, milioane si miliarde de clape care nu se mai sfarsesc. Asta este adevarul ca nu se sfarsesc niciodata, iar claviatura este infinita. Atunci, pe acea claviatura nu poti face muzica. Te-ai asezat pe un scaun gresit: acela este pianul la care canta Dumnezeu”.
8 feb. 2010
Bebel revine in forta
4 feb. 2010
Poveşti de să-ţi lingi degetele
Primita pe mail. Foarte interesant:
OSPEŢE
La mesele boiereşti de altădată se dădeau şi câte 60 de feluri de mâncare. Farfuriile trebuiau să rămână goale.
Nesănătos mâncau şi boierii, ca şi românii de acum. Într-un portret făcut de istoricul Georgeta Filitti, bărbaţii aveau burţile mari, erau bolnavi de gută şi de ficat, din cauza mâncărurilor grase.
Speranţa de viaţă era mică, dar nimic nu mai conta când sosea invitaţia boierului la una dintre cele patru mese pe an, de Crăciun, de Bobotează, de Paşte şi încă una, aleasă cu ocazia unei alte sărbători. Prin faţa invitaţilor treceau şi câte 60 de feluri, iar jignirea cea mai mare era să nu laşi farfuria goală: „E de menţionat că era o bucătărie elitistă foarte gustoasă. Un motiv de mândrie era să oferi diversitatea meniului.
Felurile erau foarte multe, cel mai important era să mănânci tot din farfurie. Servitorii nu luau vesela din faţă, farfuriile se aşezau unele peste altele, până când se făceau munţi în faţa lor, de se căutau unul pe altul să-şi vorbească”, povesteşte Georgeta Filitti.
Ritual: toastul pentru Sultan
Pentru că nu lucrau câte opt-zece ore pe zi, boierii se trezeau târziu. Dimineaţa nu şi-o începeau cu un mic-dejun, ci direct c-o supă de carne sau cu o ciorbă acră. „Mâncau şi foarte multe dulciuri şi se înviorau cu o cafea, care se bea în filigene, nişte ceşti turceşti fără toartă”, spune istoricul.
Ospeţele începeau întotdeauna cu trei ceasuri de toasturi şi discuţii, iar primul se făcea întotdeauna în cinstea Sultanului. Aşa ajungeau boierii să bea în câteva ore câte cinci-şase ocale de vin românesc, nu prea tare: „Era şi înşelător, pentru că vinul de Cotnari părea uşurel, dar se ducea direct în picioare. Te ameţea cumplit”.
Mesele se întindeau cu preparate din carne de oaie şi de porc, iar carnea de vită era evitată. O explicaţie se găsea în faptul că vita era o carne muncită şi obosită.. „Vita se folosea mai mult pentru zeamă, pentru că îi dădea un gust bun. Dar carnea nu era fragedă, de aceea nici preparatele nu erau foarte populare”, explică Georgeta Filitti..
Fuduliile de cocoş
Ingredientele nu erau tocmai speciale. În schimb, modul de preparare era migălos şi necesita mult timp. Carnea se macera în baiţ, cu oţet şi mirodenii. Dintre toate specialităţile, fuduliile de cocoş erau partea „grea” a meniului. „La aceste petreceri, mâncarea era foarte nesănătoasă. De exemplu, fuduliile de cocoş, care sunt foarte săţioase, erau ca nişte boabe de fasole puse într-o farfurie. De aceea această masă nu era o plăcere pentru toată lumea, pentru că picau greu”.
O măiestrie a bucătarilor vremii rămân însă capetele de animale, curăţate şi fierte. „O artă culinară era desfacerea oaselor cu un cuţit mărunt, până se ajungea la creier, care se fierbea într-o supă de mirodenii. Fructele uscate erau servite ca garnitură - caise, vişine, prune, iar ca mirodenii se foloseau foarte mult cuişoarele şi scorţişoara -, ceea ce folosim azi mai mult pentru deserturi”, spune istoricul.
Frigiderul acelor vremuri era o imensă groapă în care se aşezau straturi- straturi de paie şi gheaţă. Adusă cu sania din râurile încremenite, gheaţa rezista în groapă până în luna august. Potrivit mărturiilor străinilor care vizitau în acea vreme România, adevăratele delicatese erau murăturile în saramură. „Cele în oţet se găseau deja în toată Europa, dar cele în saramură erau o specialitate. Iar fructele murate, ca un pepene făcut stea, era ceva nemaipomenit. Şi piftiile erau ceva nemaîntâlnit pentru străini, pentru că românii strecurau în farfurie şi bucăţele de legume. Mâncarea colorată fura atunci ochii”, povesteşte Georgeta Filitti.
Petreceri cu „podărese” pentru turci
La ospeţele boiereşti, femeile din familie n-aveau voie să participe. Gelozia funcţiona la fel de bine şi atunci, iar boierii îşi ascundeau nevestele, fiicele şi surorile de ochii invitaţilor străini, în special de turci.
„La mesele mari, femeile nu puteau lipsi, totuşi, pentru că turcii, negustori sau soli, întrebau de soţiile lor. Aşa că boierii chemau «podăresele», adică femeile uşoare care atunci stăteau în preajma podurilor. Le îmbrăcau cu haine din garderoba Curţii şi jucau rolul de boieroaice rafinate”..
De regulă, bucătăriile erau îndepărtate de salon, din cauza mirosului. Kogălniceanu povesteşte despre o masă la Hotelul Sankt Petersburg din Iaşi ca având „befstecuri, anghemahturi, budinci şi blamanjile, cremă făcută din lapte şi migdale. Bucătăria era departe de casă. Slujitorii aduceau bucatele înotând în noroiu, pe gheţuş sau pe viscol. De aceea felurile erau de multe ori reci”.
REŢETE DOMNEŞTI
Din meniul boieresc al Cantacuzinilor
MÂNCARE DE OAE - Căpăţâna – Dupre ce o vei griji bine cu apă îndezată, să-i scoţi creirii binişor şi să-i fierbi în apă cu sare. Deci să-i laşi să se răceasă şi, dupre ce se vor răci, să-i toci mărunt, amestecându-i cu foi de pătrânjăi tocate şi două–trei galbenări de ou şi, cu toate dimpreună, amestecându-i bine, să umpli iar căpăţâna şi să-i pui oasele la loc, legând-o cu o sfoară să nu se dezlege, apoi să o pui în tingire dimpreună cu picioarele, puind-o zeamă de carne să o acopere de patru-cinci degete. Să-i pui dresuri de sare, grăunţe de agreş cu aguridă, dupre vremi, iară iarna vişine uscate, ceapă prăjită cu unt, erburi tocate şi o fiarbe.
DE LA CURTE
Cartea de bucate a lui Vodă
ŞALĂU, BIBAN – Dupre ce vei griji peştele, pune-l în tingire, puindu-i untdelemn, apă, zeamă de lămâe, sare, piper, scorţişoară, vişine uscate, ceapă tocată, erburi tocate, şi-l fiarbe. Vrând într-alt fel să-l faci, în loc de vişine pune-i agreş au grăunţe de aguridă întregi şi când va fi aproape de fiert, pune-i ierburi tocate. Şi pentru ca zeama can groscioară, pune-i migdale pisate au nuci.
OSTROPIEL CE SE CHEAMĂ CRĂESC – Să iai o ulceluşă zmănţuită au o tingire spoită, în care să pui patru dramuri de scorţişoară pisată, opt dramuri de oţet şi să-i acoperi bine ulceaoa cu hârtii, apoi cu capacul, să năduşască bine. Acest ostropiel cald să poate mânca cu tot cu feliul de fripturi, atât dumesnici, cât şi sălbateci.
SCHIMBĂRI..
Exotismul culinar este dat de apariţia bucătarilor străini în restaurantele luxoase ale Capitalei
Georgeta Filitti povesteşte că influenţele occidentale au fost decisive în perioada interbelică. Restaurantele cochete aduc bucătari străini, francezi sau italieni, iar românii încep să fure de la ei meserie. Cu toate astea, ajung să-i întreacă în măiestrie. Aşa s-a întâmplat şi cu celebrul patiser Capşa, care, după doar zece ani de cofetărie, ajunge să ia medalia de aur în Franţa, la o expoziţie. Ceea ce alinia Bucureştiul lângă celelalte capitale europene erau bulevardele cochete şi berăriile, iar străinii preferau, departe de eleganţa restaurantelor, câr ciumile unde se mânca ieftin, mult şi bine.
Marketing garantat cu lăutari
„Cu impact formidabil” - aşa descrie istoricul micile formaţii de lăutari, antamate pe lângă localurile ascunse din Bucureşti: „Era o concurenţă în a oferi lucruri gustoase şi distracţie la un preţ cât mai mic.. Lăutarii, ţigani fără vreo cultură muzicală, îşi pun amprenta pe brandul românesc de atunci.
După 1850, apar expoziţiile internaţionale, la care participă şi românii. Arătau mostre de porumb, dar aşa nu puteau cuceri pe nimeni cu asta. Aşa că aduceau lăutarii. Până în 1939, la New York, pavilioanele erau însoţite de aceşti muzicanţi”.
Mesele oficialilor, niciodată cu mititei
Simplificate ca dificultate de preparare, mâncărurile devin mai sănătoase. Din reţetare dispar specialităţi greoaie, iar prepararea durează mult mai puţin: fiert sau prăjit în tigaie.
Ciorbele şi supele dispar din meniul unei mese cu ştaif, iar să oferi mititei invitaţilor nu era semn de mare eleganţă. Iar ce conta cel mai mult era aranjarea mesei - după model francez sau englez . Tacâmurile sunt din argint şi apar cele speciale pentru mâncărurile din peşte.
À la Bucureşti
Meniurile, pe care Georgeta Filitti le descrie ca fiind opere de artă, se trimiteau musafirilor împreună cu invitaţiile, iar după masă erau iscălite pe spate, în semn de recunoştinţă faţă de gazdă. Erau scrise de caligrafi adevăraţi, cu cerneală, sau gravate frumos în carton.
La palat, paleta gastronomică era simplistă: o salată de crudităţi, carne de pui rece, glavionetă făcută pe frunze de ienupăr, icre negre, tarte de fructe, vinuri de soi şi lichioruri. Perioada se mai remarcă şi prin preparatele nu tocmai deosebite, dar care atrăgeau prin „à la”: „La Bulevard, erau mâncărurile à la Bulevard, la fel şi la Chateaubriand sau Athenée Palace”, spune istoricul. "Era o concurenţă în a oferi lucruri gustoase şi distracţie la un preţ cât mai mic. Lăutarii, ţigani fără vreo cultură muzicală, îşi pun amprenta pe brandul românesc.",
RESTAURANT
Specialităţi din localuri vechi
PATEU DE VÂNAT – Produse necesare pentru o persoană: o jumătate de fazan, jumătate de pahar de aspic, madera, ciuperci sau trufe, două linguri de brânză de vânat, 80 de grame de aluat, sare, piper.
Pregătim aluatul şi îmbrăcăm cu dânsul forma de pateu, ungem marginile aluatului cu ou şi umplem forma până sus cu mazăre uscată.
Umplutura de vânat se face astfel: desfacem fileurile de pe oase, scoatem pieliţele, presurăm sare şi piper.
Frigem fileurile în unt înfierbântat, dar mijlocul să rămână sângeriu. Punem la rece fileurile fripte, apoi cu un aparat scoatem din ele rondele de mărimea unei monede. Din rămăşiţele fileurilor şi din restul cărnii fazanului, pregătim brânza de vânat.
REŢETĂ DIN 1930
FORŞMAC DE CARNE - Carne de vacă sau de viţel, trei cartofi, 25 de grame de unt, o lingură de smântână, un ou, o ceapă, o scrumbie, brânză după gust, sare, piper.
Treci carnea prin maşină, o pui în piuliţă, unde adaogi cartofi fierţi daţi prin sită, ceapă tăiată şi prăjită în unt, smântână groasă, scrumbie curăţată şi tocată.
Se pisează totul până ce compoziţia se preface într-o masă uniformă. Adaogi ouă crude întregi, sare, piper şi parmezan ras şi vâri forma în cuptor la foc viu.
Când compoziţia se rumeneşte pe deasupra şi se desprinde jur împrejur de pereţii formei, scoatem forşmacul, turnăm sos de tomate cu smântână sau numai sos de smântână.
2 feb. 2010
Fetele de la litere nu fac doar cosuri

"Dincolo de faptul ca a fost autoprodus, depasindu-se astfel etapele fabricatiei si distributiei, Cinema-ul se (auto) recomanda prin calitate. Avem de-a face cu un album de lounge & soft acid jazz de nivel international. Alte posibile atribute: intelligent pop, nu-jazz. Treisprezece piese reusite, incadrabile dupa opinia semnatarului in doua categorii: trip jazz si classic update jazz." (http://www.muzicisifaze.com)
Ascultati albumul si astept comentarii - http://aievea.ro
1 feb. 2010
Schiatul neaos
28 ian. 2010
A trecut si ziua mea!
Nu am pretentii sa imi fie citit blogul, sa mi se lase comentarii o mie, o trecere pasagera nu ma derajeaza, stiu ca exist, ma faca sa simt ca exist. Am ales sa scriu sub pseudonim, poate din lasitate sau o umbra de mister, am aflat ca persoane "simpatice mie" mi-au gasit blogul si mi l-au comentat pe la spate, foarte bine. Inseamna ca a insemnat ceva, am deranjat. Libertatea mea de expresie nu mi-o ingradeste nimeni. Iar in ceasul acesta, pot declara: Sunt fericita, linistita si sanatoasa! Si la fel ai mei! Asa sa fie pana la capat! Va doresc o noapte frumoasa ca a mea si multa voie buna in viata! La multi ani, Oana si sa-ti fie bine alaturi de Bocanel si tatal lui!
Mami, azi este ziua ta!
24 ian. 2010
Eu, bebel cel maricel
P.S. Am cam 22 cm si o greutate de baietel - 250 gr.
17 ian. 2010
Hmmm... ce mare am crescut!
16 ian. 2010
Ghici cine sunt cei de langa noi?
P.S. Vedeti filmul "The Soloist" cu Robert Downey Jr. si Jamie Foxx. Merita Oscar!
14 ian. 2010
Pana de curent = Pana de idei
Acum continuarea e ca s-ar putea sa te lase caldura si apa calda pentru ca toate depind de o centrala, care centrala depinde de curent bineinteles. Si stai si te invarti prin casa, gandindu-te ce ai putea face. Eu una am gasit solutia salvatoare: mi-am luat lanterna frontala si m-am apucat de citit (Supleantul de Petru Popescu, vi-l recomand cu caldura!) si am citit pe pat, in fund si pe buda, iar apoi cand am vazut ca lumina de la capatul tunelului nu mai venea am renuntat si am cazut lata si invinsa de somn.
Sondajul: enumerati-mi voi, cei care imi vizitati blogul, posibilitatile de petrecere a timpului cand pana de curent dureaza cam 14 ore.
Motivul- nu era vina Enel, era vina unei sigurante vechi a casei, iar Enelul a venit la noi dupa vreo doua reclamatii, a doua zi pe la 12:00, cand incepuse puiul sa se trezeasca la viata in congelator.
Pana la noi aventuri, eu si bebel va pupam dulce.
P.S. Ce s-ar face lumea intreaga daca intr-o zi s-ar termina curentul?
11 ian. 2010
Identitatea lui Bebel
7 ian. 2010
Mister elucidat ....gratie tehnologiei moderne

In incheiere, la multi ani Ionilor si Ioanelor! Si felicitari prietenei mele care azi a nascut tot un baietel. O sa fie bine si o sa uiti de calvarul travaliului si al nasterii! Lucrurile bune abia acum incep. Ce bine e sa vorbesti inca din afara. Ma vad eu! O noapte frumoasa tuturor.


